Din mic fermier cu autorizatie pentru cultivarea canepii eliberata de catre Directia Agricola sau comerciant de canepa industriala tot autorizat, poti intr-o clipa sa devii infractor.

Din mic fermier cu autorizatie pentru cultivarea canepii eliberata de catre Directia Agricola sau comerciant de canepa industriala tot autorizat, poti intr-o clipa sa devii infractor.

In urma perchezitiilor de vineri, dorim sa tragem un semnal de alarma publicului si presei in privinta acestor abuzuri la care suntem supusi in virtutea unei legi mult prea invechite, neactualizate si necorelate, respectiv Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. In totala contradictie cu actul normativ indicat mai sus este Legea 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope care reglementeaza clar modalitatile in care poti sa cultivi canepa din soiurile prevazute in catalogul european, respectiv cele indistriale, care pot sa aiba continut de 0.2 THC, aceastea fiind diferite de cele medicinale, care ar trebui sa existe pe piata din Romnia din 2013 si care au o concentratie de THC mai mica sau egala cu concentratia de CBD (raportul este 1 la 1) si de cele recreationale, la care cantitatea de THC este foarte mare si cea de CBD foarte mica, de pana la 1% . Insistam a mentiona faptul ca produsele comercializate de CBD CENTER sunt procesate integral din canepa industriala si, de la inceputul afacerii cat si prin intermediul asociatiei, am promovat CBD-ul extras exclusiv din canepa industriala.

Din pacate, in Romania datorita necorelarii normelor legislative, a incompetentei unor functionari publici si a altor organe ale aparatului judiciar, din mic fermier cu autorizatie pentru cultivarea canepii eliberata de catre Directia Agricola sau comerciant de canepa industriala tot autorizat, poti intr-o clipa sa devii infractor.

Multumim tuturor celor care sau implicat si ne sunt alaturi Legalizăm.ro

Protestăm la DIICOT Iași pentru arestarea la domiciliu a antreprenorilor Octav Filip si Sebastian David ce comercializau la un magazin specializat muguri de canabis cu 0.2 THC.Vrem ca DIICOT ul sa aiba o atitudine deschisa spre dialog! Nu mai arestati fara sa considerati toate aspectele! Ajunge cu bonusurile pentru numărul de dosare și arestări!!Va recomandam sa citit articolul intreg in link-ul de mai jos:

https://m.ebihoreanul.ro/…/oradeanul-care-detine-un…

Canabidiolul medicial interzis în România din cauza prostiei și a intereselor

George Simion co-presedintele partidului AUR, vizitand si apreciand cultura noastra de canepa din comuna Madaras, judetul Bihor, Asociatia Medicala CBD Transilvania in colaborare cu CBD Center ii multumeste pentru pozitia si viziunea pe care #partidulAUR o are fata de #legalizarea# canabisului #medicinal in #Romania dar deopotriva si pentru sustinerea a tot ce este traditional si ne identifica ca si natie.

`

https://www.facebook.com/watch/?ref=external&v=1695277173962404

#canepa #cannabis #cbd

Cu ajutorul vostru, AMCT a reusit sa mai vina in sprijinul unei familii greu incercate…

Cu ajutorul vostru, AMCT a reusit sa mai vina in sprijinul unei familii greu incercate…

Cu ajutorul vostru, AMCT a reusit sa mai vina in sprijinul unei familii greu incercate mai ales in aceasta perioada de stare de urgenta.
Intr-o casa parasita din cartierul Iosia, familia formata din 3 membri, doi frati care lucreaza cu ziua si sotia unuia dintre ei care este imobilizata la pat cu semipareza severa, acestia se chinuie sa traiasca de pe o zi pe alta.
Cu siguranta stiti ca sunt multe alte familii si persoane in aceasta situatie dificila.
Astfel, va asteptam ca impreuna sa venim in sprijinul acestora.
Orice gest, orice donatie, constand chiar si in alimente, este bine venita si va fi o bucurie pentru oricare dintre familii.
Cu drag, va multumim tuturor.
Contact:
Tel: 0771125034
E-mail: info@amct.ro
Detalii Donatii AMCT sunt:
Beneficiar: Asociatia Medicala CBD Transilvania
Adresă: Str. Meziadului Nr. 4, Oradea, Bihor
Cont bancar (IBAN): RO92BTRLRONCRT0532712301 (deschis la banca Transilvania)
CIF: 42141099
În documentul bancar, la rubrica „Explicații”, vă rugăm să completați cu mențiunea „Donații COVID-19”.
Vă mulțumim!
Asociatia Medicala CBD Transilvania a facut prima actiune de ajutorare…

Asociatia Medicala CBD Transilvania a facut prima actiune de ajutorare…

Asociatia Medicala CBD Transilvania a facut prima actiune de ajutorare a persoanelor vulnerabile aflate in izolare la domiciliu pe perioada starii de urgenta.
Multumim persoanelor care au facut donatii si au ajutat la realizarea acestei actiuni.
Contact:
Tel: 0771125034
E-mail: info@amct.ro
Detalii Donatii AMCT sunt:
Beneficiar: Asociatia Medicala CBD Transilvania
Adresă: Str. Meziadului Nr. 4, Oradea, Bihor
Cont bancar (IBAN): RO92BTRLRONCRT0532712301 (deschis la banca Transilvania)
CIF: 42141099
În documentul bancar, la rubrica „Explicații”, vă rugăm să completați cu mențiunea „Do
Asociatia Medicala CBD Transilvania inițiază campania „Împreună pentru Comunitatea Noastra!”

Asociatia Medicala CBD Transilvania inițiază campania „Împreună pentru Comunitatea Noastra!”

Asociatia Medicala CBD Transilvania inițiază campania „Împreună pentru Comunitatea Noastra!”, care are ca scop colectarea de fonduri pentru a sprijini cat mai multe familii fara posibilati financiare din judetul Bihor, în lupta împotriva virusului COVID-19.
Personele care fac donatii, vor primi prin tragere la sort cate un ulei natural CBD pentru imunitate!
Donațiile vor fi direcționate către achiziționarea de pachete alimentare și igienico-sanitare pentru persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu.
Persoanele vulnerabile pe perioada Starii de Urgenta, sunt familiile cu +2 copii si fara loc de munca, familile cu venituri foarte mici, familiile unde ambii soti sunt someri si persoanele cu varsta peste 65 ani fara posibilitati financiare.
Ei au nevoie de medicamente, produse alimentare si produse igenico-sanitare.
Dorim sa le facem si acestor oameni o trecere cat mai omeneasca/decenta peste perioada de Stare de Urgenta declarata in Romania din cauza COVID19.
AMCT va recompensa donatiile considerabile, cu cate un ului CBD pentru cresterea imunitatii.
Contact:
Tel: 0771125034
E-mail: info@amct.ro
Detaliile AMCT sunt:
Beneficiar: Asociatia Medicala CBD Transilvania
Adresă: Str. Meziadului Nr. 4, Oradea, Bihor
Cont bancar (IBAN): RO92BTRLRONCRT0532712301 (deschis la banca Transilvania)
CIF: 42141099
În documentul bancar, la rubrica „Explicații”, vă rugăm să completați cu mențiunea „Donații COVID-19”.
Vă mulțumim!